Motive de fericire

Motive de fericire

Dat fiind că firea omului e complicată, pentru  a  începe măcar să își caute fericirea, trebuie mai întâi să găsească un motiv. Pentru că omul găsește ușor motive să petreacă, dar astfel de fericire e trecătoare și durează de regulă cam tot atât cât ține o beție. Și pentru că Nu e ușor, nu e simplu, nu vine deodată ți nici de-a gata, mulți se feresc. Omul pune întrebări, având mereu nesiguranță interioară, teamă, motive de incertitudine, care nu fac decât să îl oprească din calea lui spre Fericire.

Soartă

Ce e timpul, ce e viața, pentru ce suntem pe lume?

Spune-mi de ce e verdeața și de ce avem un nume?

Suntem oare jucării? Soarta singură ne știe.

Viața ne-ar păstra copii, nimeni altfel să nu fie?

Omul însă-i curios, tot întrebă ca să știe.

Care ne e rostu-n viață? ‘om trăi și ’om vedea.

Ce e munte, ce e ceață? De ce-i vremea, bună, rea?

Dumnezeu a fost copil și a vrut o jucărie.

A creat omul umil, care soarta nu și-o știe,

Domnul s-a maturizat și ne-a dat un sens în viață.

Însă jocu-i captivant: viața ta-i și altă viață.

Rostu-l cauți în adâncuri, speri să-l afli-n înălțimi,

Viața ta e doar frânturi, amintiri printre mulțimi.

Și mulțimea-i disperată: se întreabă tot norodul:

Care e a noastră soartă, de ce-a uitat de noi Domnul?

Pentru a păstra adevărata fericire în suflet, noi oamenii, prin felul nostru de a fi vom evoca foarte ușor motive de a fi nefericiți. De cele mai multe ori, aceste motive sunt ori ireale, ori nu țin de omul de rând sau de faptele sale. Anul acesta războiul a continuat. Prețurile la alimente și utilități s-au mărit iar. Vremea a fost dificilă pentru agricultură, natura a dezlănțuit prea multe  calamități. Poluarea  a crescut și ea. În accidente, oamenii mor tot mai mulți, prin spitale oamenilor li se curmă zilele de către cei care ar trebui să le ofere mai multe speranțe de viață.

Dacă adăugăm și motivele personale ale fiecăruia, cu greu se va găsi un motiv de fericire.

Dar ce este fericirea, de fapt?

”O stare de mulțumire sufletească intensă și deplină”. Dacă este o stare de mulțumire sufletească înseamnă că ține de Dumnezeu. În ”Cuvântarea de pe munte”  Iisus a vorbit despre fericire: E simplu să fii fericit, atât de simplu. ”De ești sărac cu duhul, de plângi, de ești blând, de ești curat în inimă și făcător de pace sau prigonit din propria dreptate, Vei moșteni și Împărăția cerurilor și pământul, fiindcă toată răsplata e în ceruri.”

Dar tot ce-i simplu nu seamănă a se potrivi firii umane. Iar omul pare că fuge de fericire, în dauna unei bucurii ocazionale.  Pare a fi un paradox în căutarea fericirii, fericit când suferi, fericit când plângi, fericit când ești prigonit… Dar vedeți voi, dragi cititori, ”atunci când plângi cu adevărat pentru păcatele tale, simți o ușurare sufletească pe care n-ai simțit-o niciodată”(Părintele Valerian – Dragoș Pâslaru, Mănăstirea Iezer, jud. Vâlcea).

Mulți dintre noi am avea tendința să spunem că fericirea e darul Domnului și nu e pentru toți. Din deznădăjduire, stres, frustrare, avem mereu impresia că Dumnezeu dă mai mult altora, și mai puțin nouă. De ce să credem așa?

Pentru că e calea cea mai simplă.

Este ceea ce se vede. Ce este la suprafață. Ceea ce iese în evidență.

Îl vezi pe vecin că și-a făcut verandă nouă, adăugând încă două camere la casa lui și așa uriașă, în timp ce tu stai la bloc și te înghesui în două camere cu doi copii mari și eventual cu un al treilea pe drum. Mai târziu, vecinul își schimbă mașina, care oricum era nouă, pentru ultimul model și mai performant, cu toate dotările incluse, în timp ce tu te deplasezi cu aceeași mașină pe care ți-au lăsat-o părinții, deschizând geamurile la manivelă.

Și fiindcă nu e de ajuns, vecinul te mai și salută și îți povestește ce a mai făcut, în ce vacanță exotică a mai fost, iar tu suspini că abia ai reușit să primești cinci zile libere să duceți copii la mare. Cum să nu abandonezi speranța, convins fiind că Dumnezeu dă la unii tot și la alții nimic. Fericirea e a Lui Dumnezeu să o împartă, bucuria e a oamenilor obișnuiți să și-o caute singuri.

Așa să fie oare, dragi cititori? Fiindcă cel puțin așa arată a fi.

Dar să luam calea asta și să presupunem că așa e, deși asta ar însemna să îl considerăm pe Dumnezeu nedrept. Vecinul are casă, tu ai două camere într-un apartament mic. Omul de pe stradă care caută în tomberon resturile tale de la masă, locuiește într-o cocioabă, cu  pereți de carton  și o tablă deasupra capului să îi protejeze familia de ploaie. Nu cumva omul acela te privește pe tine exact cum îți privești tu vecinul care are ”casă mare”? Și, la fel, tu ai o mașină veche, el poate are doar o bicicletă. Tu ai fost să duci copiii la mare, el nu a ieșit din oraș decât până la groapa de gunoi să se mai joace copiii și în alte noroaie, în timp ce el scormonește după ceva folositor.

Cum să mai spui că Dumnezeu e drept?

Fiindcă și tu și vecinul și săracul vă rugați,  și unul are, unul se plânge și altul deplânge. Care e cel mai fericit dintre toți? Vă spun, pe bună dreptate, dragi cititori, că fericit e cel care apreciază ce are. Iar bucuria vine din lucruri mărunte.

Nu uitați în fiecare zi să mulțumiți Domnului pentru ceea ce aveți, să apreciați și să vă bucurați. Aprecierea pentru ce ai și ce ți se întâmplă e ca o monedă de schimb între ce oferi și ce primești.

Iar dacă bucuria e a omului de rând, de ce să ne pierdem mereu în stresul repetitiv al vieții, uitând să ne bucurăm?

Ne punem singuri bețe în roate, ne sabotăm inconștient dar, refuzăm conștient să acceptăm bucuria.

Haideți deci, să ne bucurăm!

Bucuria e în noi, am mai  spus, precum dragostea, le conștientizăm și poate într-o zi vom realiza că avem Fericirea! Te oprește (din toate), zâmbește, închide ochii, respiră, apoi mulțumește!

E viața ta, bucură-te și trăiește!

Pasaj din noua mea carte ”Primii pași alături de Tine”