Rătăcit printre timpuri

Rătăcit printre timpuri

O nouă carte mi-am așezat în librăria proprie.

Detlii de la lansare 

Deși acest volum a apărut ulterior și se dorește a fi continuarea la Primii pași alături de Tine, evenimentele povestite mai departe s-au petrecut, pe axa noastră temporală, înainte de cele povestite în volumul menționat. Cu toate astea, povestea se derulează fără a fi obligatorie citirea primului volum, pentru înțelegerea celui actual.

Timpul este doar o modalitate de a măsura viața omului , fără să conteze neapărat în desfășurarea unor anumite evenimente.

Desigur, personajul principal este același, restul caracterelor îmbinându-se armonios dintr-un volum în altul. Povestirile și faptele din ambele cărți se încadrează ca fiind  pașii aceluiași om, alături de Tine, Doamne.

La vremea când

m-am așezat să scriu acest volum știam de la primul cuvânt cum se va desfășura, cum va curge și cum se va termina. Iar dacă a fost ceva dificil, a fost doar în a-mi face timp să scriu tot ceea ce era deja ”plantat în minte și în suflet”. Personajele erau create, poveștile  trăite, iar amintirile de mult formate își doreau voce pentru a ieși la lumină. Așa că le-am ”dat glas”, adăugând între cuvinte sentimentele mele. Diverse, în funcție de poveste, cuvintele s-au aprins în trăiri, descătușând energia din mine.

În proza și-n versuri, cuvântul a înflorit desenând propoziții, fraze, rând după rând,  gând după gând, paragraf după paragraf, capitol după capitol, dezghețând amintiri, răvășind sentimente, picurând lacrimi printre litere.

Timpurile se îndepărtează și se apropie pe măsură ce sentimentele ies la iveală, personajele intervin și învățăturile se adună. fiecare moment din timp semnifică o amintire, iar fiecare amintire e de fapt o poveste. În finalul dezlănțuit se îmbină toate, cap la cap, precum piesele de puzzle pentru a forma un tot unitar,  ca o privire generală în inima și sufletul celui care scrie, pictând în detalii emotive, universul meu de printre ani, direct în imaginația celui care citește.

Îmbrățișarea drăgăstoasă a mamei nu a putut șterge spaima ce-am tras, crezând că L-am mâniat pe Dumnezeu în gândirea mea de copil. Nu cunoșteam teama de lucruri lumești, dar când Tataia și Mamaia m-au inițiat în tainele religiei, mi-au insuflat teama de Dumnezeu, care vede și aude toate lucrurile rele pe care le fac, iar pe deasupra știe și ce gândesc.

”Privind înapoi la toate acestea îmi dau seama că în ziua de azi a dispărut tot mai mult Frica de Dumnezeu, dar este tot mai apăsătoare, peste tot în lume, frica de boli și calamități naturale și, mai ales, frica de oameni.”

”Din dimineața în care a sosit camionul ca să încărcăm mobila și cutiile cu lucrurile noastre, cărți, haine, veselă, jucării, ploaia nu a mai contenit. Cerul a coborât parcă ”o idee” mai jos cât să se simtă că-i ”noros”, iar ploaia să cadă mai gros, într-un început de primăvară cu gust de regrete și mireasmă de  palidă uitare. Cred că de asta a dat Dumnezeu să fie așa ploaie, să ne acopere urmele rușinii, să piardă durerea-n noroaie, mistuind prin potop, întristare și neputință…// … Am trecut prin gaura din gard, intrând practic într-o nouă viață. De unde gardul delimita ogorul femeii, începea lumea noastră”

”primăvara s-a făcut iarăși iarnă, pentru ca iarna să treacă lăsând loc la altă primăvară și timpul tot s-a scurs,

printre viscole și ploi, printre raze de soare, până-au dat roadele-n pârg și s-a făcut via de soi, cu vin mai nobil ca noi.

și anotimpuri au trecut, și timp tot mai mult și bunica s-a stins și ea,

iar durerea și tristețea a ofilit până și tufele de trandafiri care până atunci fură veșnice, în fața casei… După o vreme străbunicii s-au stins și ei, după povara anilor și a durerilor lor,   iar Tataia a plecat.

Precum tufele de trandafiri, acel loc rămânea ofilit, iar pentru el nu mai era nimic aici să zidească”…

Trecut, prezent sau viitor, în fiecare poveste există câte un Eu diferit,  specific fiecărei perioade. Mereu altfel, cu altă gândire, alt sentiment, altă privire. Toți acei ”Eu” diferiți, puși laolaltă formează astăzi Acest Eu ce vă scrie, total diferit de Acel Eu, ce va fi, când va fi, la vremea lui, în viitor.