Reflexii din aglomerații

Căutam săptămâna aceasta să cumpăr un cadou. Inevitabil pașii m-au dus către centrul comercial din localitatea în care locuiesc. Locul nu este chiar favoritul meu, mai de grabă preferând să îl evit de fiecare dată când am ocazia. Mai ales în orașele mici, astfel de locații sunt cam singurele unde poți găsi ceea ce cauți, dar nu despre asta voiam să vorbesc. Ajuns aici, am trecut și prin zona cu mâncare.

Aglomerația era fără limită

Oamenii se îmbulzeau din diverse motive căutându-și locul sau rostul. Dar și asta ar putea fi o altă poveste. Rostul nu îl găsești la mall chiar dacă îl cauți.  Așezat de nevoie la o masă, așteptam o anumită persoană, privind în jur pentru trecerea timpului. Iar când privesc în jur fără să caut ceva anume, inevitabil găsesc un subiect interesant  care să mă pună pe gânduri.

Fără a judeca,

cum spuneam, eram doar un observator în trecerea timpului, atenția mi-a căzut asupra unor mese ocupate de o familie. Părinții, el și ea împreună cu 4 copii de diferite vârste. Fiecare și-a adus propria tava încărcată cu ”bunătățile” pe care și le doreau: hamburgeri, cartofi prăjiți, diverse caserole cu sosuri, cutii, peste cutii și sucuri acidulate. Nimic rău până aici, fiecare cu preferințele proprii la capitolul mâncare.  Au mâncat, au râs, s-au simțit bine, treaba lor.

Apoi s-au ridicat și au plecat,

la fel de gălăgioși precum au stat. În urma lor au rămas trei mese răvășite, resturi de ambalaje și mâncare laolaltă, cutii și sosuri împrăștiate pe sus și pe jos. Niciunul dintre ei, fără excepție nu a avut nici cea mai mică intenție să facă curat în jurul lor. Au plecat în grabă, cu gălăgia lor, deranjând scaune și alte mese care se aflau în calea lor.   Părinții au ieșit primii,  chemându-și copii, iar aceștia au alergat după ei.  Am rămas consternat, privind ”dezastrul” creat, mai ales că în proximitate era un loc amenajat pentru aruncarea resturilor și pentru tăvile folosite. Doamnele de la curățenie, apărute în scurt timp și-au pus la propriu, mâinile în cap, când au ajuns în preajmă.

Puțin mai târziu,

un tată cu doi copii, venea cu o tavă de mâncare. în fața lui doi copii sub zece ani, pășeau bucuroși. Au ales locul, au aranjat scaune pentru ei și pentru tatăl lor, apoi ambii copii au luat câte un șervețel și au șters masa aleasă, făcând loc tatălui să se așeze. Au mâncat frumos, au râs fără să  fie zgomotoși. La plecare, și-au aranjat ambalajele folosite înapoi pe tavă, au șters din nou masa și au plecat aranjând scaunele. În urma lor a rămas locul cutat, pregătit pentru următorii oameni care căutau un loc la să mănânce.

Concluzii

Nu am să vă întreb dacă cineva a greșit, dacă normalitatea e într-un fel sau în celălalt. Dar mi-e imposibil să nu mă abțin menționând: educația se face de către părinți, apoi la școală și mai târziu în societate. Exact în ordinea asta. Și poate nu am dreptul să mă exprim, din prisma faptului că nu am copii, dar prin definiție omul nu e porc, ci o ființă rațională care nu trăiește în cocină, ba mai mult îi place a se lăfăi în locuri curate.

Oare de ce unii pot și alții cred că li se cuvine?

Vă aștept comentariile, dorindu-vă gânduri senine și bucurie în suflet mereu.

Articolul se încadrează la rubrica „Reflexii în Oglindă” (rubrică preluată de la Sorin) și reinițiată de Carmen.