Reflexii din iubire

Reflexii din iubire

Reflexia de azi nu e pe sticlă și nici din apă nu răsare.  Nu e în oglindă și nici spre viitor. E o reflecție peste ani la fapte spontane. La dragoste  izvorâtă din fluturii pe care îi simțeam în stomac, în antiteză cu vremurile de astăzi, când oamenii nu mai au timp de iubire.

Într-o noapte mi-am pus speranța în Dumnezeu,

am luat pixul meu special și am scos prima coală de hârtie dintr-un top încă sigilat. Cincizeci de foi și trei răsărituri mai târziu, nu aveam nimic concret. Ce poți să îi scrii unei fete pe care nu o cunoști doar cu dorință și speranță că ea nutrește pentru tine același sentiment pe care îl ai și tu pentru ea. Inspirația mea era anemică. Nimic nu se lega. Caietele mele cu poezii mai mult mă încurcau. Nimic nu se potrivea cu starea de fapt. Nimic nu se lega de ea și totul părea insipid. Fals și haotic. Era o nepotrivire. O forțare de care mă legasem atârnând-o de inimă ca pe o ultimă șansă.

– Știi, mai există femei în lume, mi-a spus tata într-o doară.

Cine a avut urechi să-l asculte? Eu pe ea o doream și cu lumea întreagă aveam să mă bat dacă era nevoie. Nimeni nu îmi ceruse asta. Eu simțeam că trebuie să dovedesc că sunt capabil de lucruri mărețe. O fată ca ea era o realizare, un pas spre viitor, maturizarea! Iar dorința mea nestăvilită, dinainte de a fi vorbit vreodată cu ea. Nu asta e dragoste?

– Sau prostie, mi-ar fi spus și fratele atunci.

Cât de greu e să îi spui cuiva sentimentele tale? Infinit mai greu decât poți crede că e mai simplu să le ții doar pentru tine.

Reflexii din iubire

Stau plâns și istovit/ La masa simplă, încărcată;

Mă simt de gânduri părăsit,/ Cu amintirea neagră – încețoșată.

Cuvinte fug anemice pe foaie,/ Un ochi îmi sângerează lăcrimând;

Scrisoarea e simplă, dură și greoaie,/ Din suflet ce se zbate suspinând.

Stiloul doarme, nemișcat, pe foaia albă./ La masa mea am obosit.

Ce dulce-i dragostea și caldă;/ La masa mea am adormit…

Mai sunt oameni care își permit să se îndrăgostească ori fluturii de stomac au dispărut ca specie? Mai există iubire naivă, mai există oameni care scriu scrisori de amor sau simple versuri de adolescent? Mai trimite cineva scrisori, mai umblă oameni cu capul în nori, bazați pe inima care cere dreptul la sentimente?

Aceasta poveste a fost scrisă la cerere

în amintirea unor  ani de liceu.

Povestea se încadrează în tema săptămânala de „Reflexii în Oglinda” , de la Sorin și reinițiată de Carmen.

Vă  doresc reflexii din iubire sau doar  cu folos și zile senine.

Iar dacă nu v-ați săturat de iubire, poezie sau metafore blogul meu e plin de ele. De exemplu,  din aceeași categorie, vă las un alt articol apropiat de perioada la care mă refeream: Reflexii metaforice.

Iar dacă tot nu e de ajuns , în rubrica de căutare puteți trece un cuvânt, ploaie, soare, iubire, melancolie etc și apăsași enter. Articolele vor apărea ușor.

Inspirație să aveți!