Reflexii în ploaie
Reflexii în ploaie
Plouă, tare, puternic, tomnatic. Din balcon privesc afară, copacii înfloriți ce tremură înghețați. Alte flori, ce s-au lăsat păcălite de soarele trecător, înflorite prin grădini și pe la colțuri zgribulesc și ele așteptând razele calde ale primăverii să le ofere căldura mult așteptată. Și plouă…Înghețat, viscolind pe alocuri, iar toamna e singura care a încurcat cumva, filee la calendar, fiindcă iarna s-a dus iar primăvara sigur e aici.
în casă e cald , dar umezeala de afară mă ține zgribulit
Aș ieși la o plimbare, însă în locul ploii, mi-aș fi dorit vântul să ne mângăie cu raze de soare. Plimbarea mai poate aștepta, caut în gând o poveste de demult ca să mă revigoreze, întărindu-mi credința că potopul de afară nu e decât o joacă a naturii.
Mi-am amintit de o zi, pe când eram în India și m-a prins ploaia în bazar
Lumini brăzdau cerul în linii frânte. Tunete zguduiau văzduhul și cartierul întreg tremura sub furia furtunii. Perdea de apa cădea necontenit, valuri de ploaie măturând străzile. Praful se ridicase pentru o vreme în aer odată cu căldura pământului. Ploaia ardea!
Apoi praful a devenit greu și a căzut în noroaie răsfirate de o parte și de alta a drumului precum tranșeele din două tabere de război aflate față în față, despărțite de un câmp minat și distruse de durerea încleștării. Valuri de apă au început să curgă, umplând tranșeele cu gunoaie și resturi menajere. Nisipul se scurge rapid, tranșeele devin gropi, animalele plutesc în ele precum copii care se scaldă vara în ghioalne. Străzile sunt pâraie, viranele sunt lacuri. Animalele schiloade guiță și zbiară purtate de curent, departe, fără putere sau șansa de împotrivire.
Ploaia se întețește și în mod neașteptat cade grindina. Fulgera iar și tuna mereu. Furtuna e aspra, norii sunt grei. Cerul coboară aproape, râurile urcă spre cer. Vacarmul necontenit al oamenilor din piețe s-a stins lăsând loc zeilor să țipe peste ape.
Peisajul e dezolant, potopul a luat tarabe cu fructe, a răsturnat mătăsurile și a înecat acareturile. Nimeni nu s-a mai chinuit sa le salveze. Oamenii s-au ascuns de năpasta cerului lăsând mâna împăraților cerești sa zdrobească închipuite corăbii în metereze de valuri cu spume.
Tună din nou și gheața încetează. Furia s-a scurs, pacea din cer e aproape. Plouă curat, lăsând râurile de gunoaie să plutească pașnice. Dintr-un colț de abis răzbate o rază. Lumina apare tăcut și întunericul pleacă cu tot cu norii să se-încleșteze-n alte zări furibunde. Soarele se înalță voios, căldura deja toropește. După potop, doar bălți și noroi colorat de gunoaie rămân amintire ploii ce-a fost. Tarabe cu fructe și legume reapar precum ciupercile după ploaie. Oamenii, precum șobolanii speriați, ies din adăposturi repopulând zona. Furnicarul se reia, vacarmul cu zumzet continuu reîncepe ca și cum nu ar fi încetat niciodată.
Pe atunci era vară, dar ploaia ce am prins era serioasă
Privesc pe fereastră , ploaia de la noi e doar un pui de furtună dacă ar fi să compar cu cea din poveste. După o asemenea amintire, nu mai tremur, doar zâmbesc. Poate chiar e momentul să ies la o plimbare. Soarele mă va găsi în parc, iar eu voi fi pregătit să primesc mângâierea razelor de primăvară.
Vă doresc bucurii și zile senine. Primăvara e în noi și nimeni nu se teme de o ploaie, chiar dacă oricine mi alunecă în melancolii sau ușoară tristețe.
Zâmbete!
